consemnată în urmă cu 112 ani
Cu patru decenii în urmă, la arhiva Parohiei Mărgău am conspectat conținutul notițelor din caietul „Liberiu de poezii poporale” ale mărgăuanului Dumitru Faur, fost elev fruntaș și apoi cântăreț la biserică.
Câteva date despre el: S-a născut în 6 mai 1891, într-o familie de țărani, a urmat „școala cotidiană”, între anii 1898- 1904, iar apoi „școala repetitoare” încă trei ani, având norocul să-i fie învățător Ioan Mango din Fildu, devenit cunoscut în literatura pedagogică de specialitate1), cât și în gazetele din Brașov, Blaj, Sibiu2), pentru publicarea , la sfârșitul secolului XIX, a unor creații populare din zona Mărgău-Huedin, și care a devenit model pentru elevii săi, pe care i-a îndemnat să culeagă poezii și cântece populare și să și le noteze în câte un caiet.
La îndemnul acestuia, Dumitru Faur a prins dragostea pentru însușirea și cultivarea limbii române, din anul 1905 și-a făcut extrase de gramatică, cum defineau atunci noțiunile gramaticale, subiectul, predicatul, „determinatoriul de timp, mod, cauză”, elemente de matematică, „adunarea cu frângeri zecimale”, „computul mental”, „substragerea” ( scăderea), etc. I-a plăcut și și a notat „descântece”, „strigături”, „balade”, creații de-ale lui Eminescu, Mureșanu, Coșbuc, considerându-le populare deoarece erau răspândite în popor.
A consemnat în caietul său o preafrumoasă poezie, „ Limba mea”, din care reproducem versurile :
”Maica, când m-a legănat
Românește mi-a cântat,
Românește mi-a doinit
Până când eu m-am trezit
Și-apoi, unde m-oi trezi
Limba maicii voi vorbi
Și de-aș trăi zile grele
Nu-mi las limba maicii mele,
Căci, de m-aș lăsa de ea,
Legea sfântă aș călca
Și strămoșii din țărână
Mi-ar striga : nu ești română…”
Despre o altă creație susține că și doina reprezintă jalea și necazurile, doar atât că și-a păstrat graiul străbun :
„Doina jalnică răsună
Azi, ca-n sutele de ani
Tot în ducea și străbuna
Limbă de romani”.
În unele poezii își exprimă convingerea că va sosi și ziua în care se va înlătura asuprirea străină, Transilvania și Basarabia revenind ceea ce au fost :
„Și tot țară românească
Tu vei rămânea
N-are-n veci cum să domnească
Tirania grea”.
Istoricul poeziei „Dor de frați”
Fraților de peste Prut le-a închinat în „Liberiu…” frumoasa poezie „Dor de frați”, notată în 5 februarie 1911, deoarece se apropia împlinirea a 100 de ani de când Imperiul Țarist Rus a rupt Basarabia din trupul Principatului Moldova. Și ne punem întrebarea, dacă o fi ajuns aici revista „Timpul”, cu documentatele articole scrise de Mihai Eminescu. În revista „Timpul” – românul fără pereche, se angajase să susțină integritatea teritoriului românesc și să ducă o campanie de presă împotriva politicii anexioniste a Imperiului Țarist, a propagandei panslaviste.
”Cuvântul nostru este – declara Eminescu – de bună voie niciodată și cu sila și mai puțin”. El , în poezia ”La arme” evocă Basarabia, Bucovina,Transilvania ca străvechi teritorii românești și redactează lucrarea ”Basarabia pământ românesc samavolnic răpit” demonstrând că este parte integrantă a spațiului geografic și cultural al românilor și că prin răpirea Basarabiei de către ruși în anul 1812 s-a generat refugierea în dreapta Prutului a peste 5000 români moldoveni, având loc o golgotă a neamului românesc.
După câtva timp rușii au ajuns să răspândească „teza” că moldovenii după limbă sunt români, dar după suflet sunt ruși, ca să justifice anexarea. Dar, și aici, în inima Apusenilor erau recunoscuti drept frați și sperau ca jumătatea Moldovei sfâșiată de barbaria rusească se va anula.
Dumitru Faur în creația sa ”Dor de frați” suspină și deplânge românii ajunși sub stăpânirea Rusiei, cu „plâns de frați din depărtări” și exprimă dorința de a trece „ Prutul înotând…Să-l străbat în fugă, drept / Frații să mi-i strâng la piept”.
Introducând în culegerea sa aceste versuri, autorul își dovedea dorința și intuiția vizionară privind înfătuirea eliberării tuturor provinciilor românești într-un singur stat. El menținea stfel viu spiritul românesc, în ciuda rusificării forțate. Pașii spre revenirea la patria mamă s-au manifestat cu forță, când în martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu România.
Iată creația :
DOR DE FRAȚI
Vântule de prin copaci
Ia, mai stâmpără-te și taci,
De la frați, de ce-mi înșiri
Numai negre amintiri?
Pentru ce-mi aduci, când bați
Tot suspine de la frați?
Dinspre Moldva, când adii
Inima, tu, mi-o sfâșii
Lacrăme din ochi ne storci,
Când, de peste Prut te-ntorci,
Iar de peste munți, vai, vai,
Cu ce-mi spui în piept mă tai.
Bate vântu, bate iar,
Nu e vânt, e plâns amar,
Plâns de frați din depărtări
Risipiți în șapte țări.
Cum m-aș duce-n zbor șoimesc
Plânsul lor să-l potopesc.
Munții, până-ncer fac zid
Calea, dușmanii mi-o-nchid,
Tu, din slăvile cerești
Munții, de ce nu-i prăbușești,
Cum lași ziduri până-n nori
Între frați și-ntre surori ?
Vine-un zvon de peste Prut,
De la frați, un glas pierdut,
Foaie verde, fir de bob
Vai, și-amar de cine-i rob,
Nici îi casă, casa lui,
Nici îi masă, masa lui,
Ce visează, câte-i plac
Toate-n rele se prefac,
Așa plânge tristul vers
Eu l-ascult oprit din mers
Și cu sufletul închis
De-un alean, de-un foc aprins
M-a trezitazit azi noapte-un gând
Să trec Prutul înnotând,
Prutu-i tulbure de tot
Unde-i chip să-l trec înot ?
Doamne, seacă-l până-n fund
Să rămâie numai prund
Să-l trec cu picioarele
Să-mi văd surioarele,
Să-l străbat din fugă drept,
Frații să mi-i strâng la piept.
Cântă mierla-n vârf de fag
Ce tot spune,versu-i drag ?
Spune-un cântec legănat:
Taci, române, fii bărbat
Prutu-i mare, Prutu-i rău,
Bunu-i , însă Dumnezeu,
Câte n-au fost mari și nu-s,
Câte rele și s-au dus,
Moldva, Prutul, vor seca,
Munții se vor dărâma,
Frații după care plângi
Iar la piept o să ți-i strângi”.
Această creație populară este încă o dezvăluire a tectonicii sufletului, o dovadă că limba țărănească a dăinuit de milenii, chiar și în condițiile regimului dur austro-ungar, exprimând unitatea românilor prin limbă, credință, aspirații.
Abia după șapte ani visul autorului acestor frumoase versuri, care exprimau dorința milioanelor de români, s-a împlinit. În acest context, marele patriot Octavian Goga, în creația sa „Vita nuova”, în mod strălucit spunea:
„ Te-am dărâmat hotar de-odinioară
Trup împletit în lacrimi și în sânge
Veriga ta de foc nu ne mai strânge
Și lanțul tău a încetat să doară”.
Dar, Basarabia avea să fie răpită din nou în 1940, prin odiosul pact Ribbentrop – Molotov, în mod samavolnic, fiind iar luată de către Rusia devenită Uniunea Sovietică și abia în anul 1991 s-a constituit ca stat aparte și în prezent pășește pe drumul european , pentru a se desprinde din influența nefastă a Rusiei. În acest an de grație, 2023, un reprezentant al guvernului rus are tupeul să afirme că bsarabenii nu au limba lor de maică – dulcea limbă românească. Până și moții din satul de munte al Apusenilor știu că sunt de aceeași limbă.
Note :
1. V. Popeangă, „Presa pedagogică din Transilvania, 1860- 1916”, 1966, pag. 46
2. „ Foaia școlastică”, Blaj, nr. 1 din ianuarie 1910, Gazeta Transilvaniei” din 24 iunie 1899.
Nicolae Șteiu, 2017
Lasă un răspuns